”Nu știu, tu ce zici? Facem cum vrei tu…”
”E OK așa!” (deși nu e)
Hai să cunoaștem azi stilul PASIV: un stil extrem de frecvent întâlnit în cabinetul de psihoterapie — cu consecințe devastatoare pentru cei care îl adoptă.
Dacă agresivul își face intrarea în scenă cu sabia scoasă & cu gura mare, stilul pasiv vine în vârful picioarelor, cu capul plecat, întrebând timid: „Mă scuzaț’ de deranj… am voie să exist?”
🧍♂️Cei pasivi vor să mențină pacea cu orice preț. Evită conflictul, chiar și atunci când îi doare. Mai bine să îi roadă pe ei pe dinăuntru decât să deranjeze pe cineva. Problema e evitată. Drepturile proprii sunt ignorate, iar ale altora sunt mai importante. O viață întreagă, ajungi să îți reglezi termostatul după nevoile altora — în timp ce tu ori arzi, ori îngheți.
🔍 CUM SE MANIFESTĂ?
😨 Nu spui ce simți. Nu spui ce vrei. Nu spui ce te deranjează. DAR speri ca ceilalți să-și dea seama… cumva.
😨 Chiar dacă îndrăznești, totuși, să deschizi gura, o faci mai în șoaptă, cu un zâmbet stânjenit, cu evitarea contactului vizual și scuze pregătite dinainte: „Știu că sună egoist, dar…”, „N-aș vrea să deranjez, dar…”
😨 Eviți cu orice preț critica sau respingerea. Ți-e teamă să nu cumva să se supere pe tine & să nu dezamăgești. Dacă s-ar putea, ai vrea să-i mulțumești pe toți.
😨 Ceri permisiune & validarea celorlalți + depinzi de ele!
😨 Pentru a le obține, uneori îți ascunzi sentimentele reale și porți o mască: de exemplu, un zâmbet, care ascunde anxietate sau intimidarea pe care le simți pe interior
😨 Alteori, spui foarte indirect ceea ce vrei (”E destul de greu în situația asta și nu știu cum o să mă descurc…” vs. ”Am nevoie să mă ajuți cu X si Y!”)
😨 Autoironie distructivă, minimizarea capacităților, talentelor, eforturilor și rezultatelor (”Nu prea sunt eu bun(ă) la asta…”)
❓ CARE SUNT CONSECINȚELE NEDORITE?
🚫 Emoții & nevoi reprimate duc la acumularea de nemulțumiri, resentimente și frustrări
🚫 Drept consecință, periodic, atunci când se adună prea mult, cei pasivi răbufnesc și devin … agresivi! Ciclul se repetă.
🚫 Pe termen lung, poate duce la depresie, anxietate, stimă de sine scăzută și probleme asociate stresului (migrene, oboseală cronică, hipertensiune) + senzație periodică de copleșire, neajutorare etc.
🚫 Cedându-le controlul altora, ajungem să fim solicitați & hăituiți din toate părțile. Cu timpul, te îndepărtezi atât de mult de nevoile și emoțiile tale, încât nu prea mai știi ce simți & ce vrei.
🚫 Nu de puține ori, acești oameni ajung să fie abuzați emoțional, financiar, profesional etc.
🧠 CARE SUNT CONVINGERILE DIN SPATE:
👉🏻 ”Nu e OK să supăr oameni & să tulbur apele”
👉🏻 ”Dacă spun ce simt, înseamnă că sunt egoist, necuviincios, tupeist” etc. ”E nepoliticos să nu fii de acord cu oamenii & să îi confrunți”. Confundă asertivitatea cu agresivitatea. Culmea, pe ceilalți îi apreciază când sunt asertivi — dar lor nu-și dau voie să fie așa.
👉🏻 ”Opinia mea nu contează”. ”Nu merit”. ”Nu pot”. ”Nu știu”. ”Nu am dreptul”. +neîncredere în sine.
👉🏻 ”Singura cale spre a fi acceptat(ă) de alții e să las de la mine”
👉🏻 Raționalizare: ”mie îmi place să fiu de treabă & de ajutor” (=salvator, nice guy/girl). Crede că pasivitatea e o formă de compasiune.
👉🏻 ”Am valoare doar dacă fac ceva pentru alții”
Bineînțeles, există speranță! Oamenii pasivi descoperă, treptat, în terapie cât te mult rău le fac acele convingeri complet eronate, cum să pună limite & granițe sănătoase (și să le mențină!), descoperă cum să ceară, să confrunte sănătos și să ia contact cu ce simt și ce au nevoie.
Dacă și tu te confrunți cu unele dintre lucrurile de mai sus, și vrei să treci de la stilul PASIV la cel ASERTIV, atunci te invit într-un grup de psihoterapie, alături de oameni aflați pe aceeași cărare — să lucrăm împreună până când îți recapeți vocea și îți iei puterea înapoi.
Aș încheia cu un citat din Mark Twain: ”Nu vreau să mă placă toată lumea. Mi-ar fi chiar rușine cu mine dacă m-ar plăcea toți.”